Produse care ajuta atunci cand inveti copilul la olita

/ / Modificat: 2012-12-01
Produse care ajuta atunci cand inveti copilul la olita

Invatarea copilului la olita are cele mai mari sanse de izbanda daca folosesti vorba buna, incurajarea si laudele - tehnicile de disciplinare pozitiva. Exista totusi si cateva produse utile care te pot ajuta sa il obisnuiesti mai usor pe copil cu aceasta tranzitie. Descopera aliati de nadejde in efortul tau de a-l motiva, incuraja si determina sa renunte la scutec in favoarea olitei!

Primii pasi in invatarea copilului, ce produse te pot ajuta?

Intotdeauna startul este cel mai greu pas. De unde sa incepi, cum il familiarizezi cu olita, ce faci daca reactioneaza urat - toate aceste intrebari si confuzii iti apar in minte de fiecare data cand te gandesti sa incepi acest proces.

Daca nu stii cum sa il initiezi pe copil in acest pas esential in dezvoltarea lui, alege dvd-uri sau carti educative in acest sens. Informeaza-te inainte si prezinta-i si micutului tau noua lui distractie prin intermediul desenelor animate sau al lectiilor video educative. Exista tot soiul de dvd-uri cu personaje haioase care il ajuta pe copil sa se familiarizeze cu olita si care ii explica care sunt pasii folosirii ei intr-un limbaj pe care acesta il intelege.
trecere_scutec_olita

Foto: treehugger.com

Lucruri care te ajuta in motivarea copilului

Odata ce olita i-a fost prezentata micutului, trebuie sa incepi partea a doua a antrenamentului de invatare cu acest dispozitiv - motivatia si determinarea lui de a sta pe ea si de a-si face nevoile.

Pare sa fie unul dintre cei mai grei pasi si cel care iti pune rabdarea cel mai mult la incercare. Nu este usor sa iti mentii calmul cand nu reusesti sa il tii pe micut pe olita mai mult de cateva secunde ori cand il tii cateva minute si constati ca face pe el dupa ce l-ai ridicat de pe ea.

Harta stimularii

Micutul tau va fi mai dornic sa faca la olita daca stie ca va primi ceva in schimbul acestei actiuni. Acest lucru functioneaza cel putin la primele incercari de a-l obisnui cu olita.

Pentru a nu transforma aceasta recompensa in mita, te sfatuim sa nu ii dai un premiu dupa fiecare reusita. Deseneaza pentru el o "harta a motivarii sau stimularii" pe care sa lipesti abtibilde ori de cate ori micutul tau reuseste sa faca la olita. Explica-i micutului ca atunci cand va aduna 3 sau 5 abtibilde va primi o jucarie sau o prajiturica care-i place. Pe masura ce trece timpul, mareste miza, dar si numarul de stickere pe care trebuie sa le insumeze pentru a o primi.
olita_bebe

Tablete colorate de toaleta

Pune putina apa in olita si foloseste sapunuri, odorizante sau tablete pentru wc care sa coloreze apa. Se poate dovedi cel mai eficient truc de a-l determina pe cel mic sa foloseasca olita macar pentru a face pipi. E un inceput bun!

Alege acele produse speciale pentru copii care in contact cu urina se transforma in alta culoare, de exemplu in verde sau galben. Copilul este fascinat de acest fenomen si va fi mereu dornic sa faca pipi pentru a vedea cum se transforma apa din albastru in verde sau in alte culori.

Produse utile pentru calmarea temerilor copilului legate de toaleta

Trecerea de la scutec la olita si apoi la toaleta este o tranzitie destul de grea pentru cel mic. S-ar putea ca el sa se sperie de zgomotul produs de trasul apei de toaleta si de felul in care aceasta se duce in canalizare sau chiar de inaltimea vasului de toaleta.

Pentru a mai diminua din frica micutului este important sa folosesti scarite speciale pentru toaleta si colac adecvat dimensiunilor lui, ambele colorate si pline de desene care sa il atraga pe micut. In acest fel, copilul se simte mai in siguranta cand sta pe toaleta pentru ca nu exista riscul sa cada, iar vasul nu i se mai pare atat de mare.
trecere_olita_toaleta_copii
Evita sa tragi apa atunci cand micutul sta pe toaleta sau in fata ei. S-ar putea speria de zgomotul puternic. Invata-l sa traga apa pentru a capata un control supra actiunii si pentru a reduce din temeri.

Nici stersul dupa folosirea olitei sau toaletei nu este o activitate prea usoara pentru el. Necesita dezvoltarea motrica fina si indemanare. Vei fi nevoita sa il stergi la fundulet ceva timp, dar poti incepe sa il ajuti sa se stearga singurel dupa urinare (actiunea fiind mult mai simpla) cu ajutorul servetele igienice umede pentru ca sunt mai usor de manevrat si folosit de cel mic si mai blande cu pielea sensibila a lui.

Taguri Trecere scutec olita Trucuri invatare olita Invatatul la olita Olita copii Trecere olita toaleta

Articole recomandate

Citeste si despre