Refuzul copilului de a se imbraca

/ / Modificat: 2017-01-25
Refuzul copilului de a se imbraca

Peste 90% dintre copii refuza sa se schimbe de haine cel putin o data in copilarie. Confortul pe care il ofera pijamalutele dimineata il fac pe prichindelul tau sa nu mai vrea sa imbrace alte haine si nici sa mai iasa din casa. Parintii sunt adesea stresati si frustrati atunci cand se confrunta cu refuzul categoric al copilului de a purta orice le-ar propune. Iata cateva trucuri prin care sa il ajuti sa coopereze in acest sens si motivele pentru care ei refuza sa se schimbe de haine!

haine-copii

De ce refuza copii sa se imbrace?

Imbracatul este un proces care trebuie sa il ajute sa isi dezvolte o oarecare independenta. Acest efect apare numai daca el reuseste sa invete sa se schimbe singurel, sa isi aleaga hainutele potrivite etc.

Insa copiii nu agreeaza tranzitiile si nici nu le place prea mult sa li se dea ordine sau sa li se impuna ceva. De aici si pana la razboiul hainutelor nu mai este mult!

Copilul refuza adesea sa se imbrace tocmai pentru ca tu insisti atat de mult sa faca acest lucru si inca imediat. Nu este nebisnuit ca un copil sa se impotriveasca dorintei urgente a parintilor, asa ca daca ii ordoni pe un ton ridicat si poruncitor sa se imbrace este cel mai probabil ca el sa nu coopereze in acest sens.

Pe masura ce cresc, copiii incep sa isi dea seama ca cei din jur incearca sa le controleze toate miscarile si actiunile, sa le impuna anumite lucruri si chiar sa le interzica. Nu mai au aceeasi libertate de miscare ca atunci cand erau bebelusi jucausi si nevinovati.

Pe masura ce creste (la gradinita sau in perioada prescolara), copilul trebuie sa raspunda pentru ce face. Aceasta tranzitie de la libertatea de a sparge vaza fara sa se intample nimic la impunerea unor comportamente si actiuni este destul de dificila si confuza pentru copii si au nevoie de o perioada de adaptare.

Uneori si incapatanarea, rasfatul si obiceiurile proaste sunt de vina pentru atunci cand spun NU in fata cerintelor repetate ale mamei de a se imbraca.

Cum determini copilul sa accepte sa se imbrace?

Fii calma

Nu-l lasa pe cel mic sa te enerveze si sa iti provoace un stres in plus! Primul pas pe care trebuie sa il faci pentru a-l ajuta este sa iti pastrezi calmul pentru a nu-l provoca.

Ofera-i alternative de hainute

Ofera-i intotdeauna copilului tau doua alternative: o tinuta mai sport si una casual-eleganta. Spune-i ca poate alege oricare dintre cele doua.

Empatizeaza cu el

Empatizeaza cu el si arata-i ca stii ce simte. De exemplu daca este dimineata si este imbracat in pijamalute spune-i ca "Stiu ca este dimineata si ti-e somnic, iar pijamalele sunt foarte confortabile si nu vrei sa te schimbi. Lasa-ma pe mine sa te ajut – joaca-te cu robotelul tau favorit in timp ce eu te schimb".

Nu il grabi

Copiii nu se simt deloc confortabil atunci cand sunt grabiti. Este important sa acorzi timp suficient acestui proces si sa nu il grabesti. Scoala-te mai devreme si da-i ragaz sa se schimbe. Ei nu functioneaza la fel de rapid ca adultii si nu trebuie sa ai pretentia asta.

Lasa-l sa aleaga hainutele care ii plac lui, nu pe care i le impui

De cele mai multe ori copilul refuza sa se imbrace pentru ca nu ii plac hainutele pe care i le-ai ales. Chiar daca nu spun mereu acest lucru! Nu ar fi rau sa il lasi pe el sa aleaga ce anume vrea sa imbrace in ziua aceea. Totusi, nu ii oferi ca optiune intregul sifonier. Alege tu mai multe piese vestimentare care s-ar potrivi pentru vremea de afara si lasa-l sa aleaga.

Nu impune culori si modele chiar daca alegerea lui nu este cea mai indicata

Nu incerca sa ii impui o anumita combinatie de culori sau de modele. Daca ii lasi mana libera sa isi aleaga tinuta, fa-o pana la capat. Lasa-l sa aleaga ce vrea, chiar daca nu se asorteaza prea bine. E alegerea lui, iar tu i-ai propus-o! Daca intervii este posibil sa refuze iar sa se imbrace si sa devina si confuz. Nu va intelege de ce l-ai mai pus sa aleaga, daca tot tu esti cea care iei decizia.

Pentru a detine totusi controlul, ii poti oferi doua-trei tinute din care sa aleaga.

Din 26 ianuarie, mergi la Lidl si alege impreuna cu cel mic hainutele care ii plac. Oferta este variata la bluze, pantaloni si chiar pijamalute! 

bluza-jeans-baieti-lidl

Fii un exemplu pentru copilul tau

Nu neglija puterea exemplului! Imbraca-te si tu odata cu el sau inaintea lui. De obicei, copiii copiaza ceea ce fac parinti. Daca te va vedea in mai multe randuri ca te schimbi isi va insusi si el acest obicei in timp.

Joaca de-a imbracatul

Transforma imbracatul intr-un adevarat joculet. Jocul functioneaza bine in incercarile de a educa si disciplina copilul. Reprezinta un mod distractiv de a-i impune un cod comportamental si social corect. Poti sa te imbraci odata cu el si sa faceti intrecere pentru a vedea care se imbraca primul.

Daca nu vrea sa se schimbe de pijamale, ia-l cu tine asa

Daca nu vrea deloc sa se schimbe si este timpul sa mergi cu el la doctor sau la gradinita, atunci ia-l cu tine in pijamale. Dar nu uita sa iei cu tine si schimburile. Este o buna ocazie de a-i arata ca ceilalti copii de varsta lui se schimba de pijamale atunci cand ies din casa si ca asa ar trebui sa faca si el. Incearca sa il imbraci la gradinita sau la cabinet vorbindu-i despre cu ce sunt imbracati alti copii ca el.

Ii poti spune "Uite, baietelul respectiv are pantalonasi cu Spider Man pe el. Probabil e personajul lui favorit. Si tu ai pantalonasi cu Scooby Doo, catelul care iti place atat de mult. Hai sa vedem cum iti vin si tie, da?". Te poti ajuta de ceea ce este in jurul lui pentru a-l ajuta sa lase garda jos in privinta refuzului de a se imbraca.

Comunica cu el tot timpul si explica-i necesitatea si rolul hainutelor in viata lui

Vorbeste mereu cu el si explica-i de ce este nevoie sa se schimbe, de ce fac copiii in general acest lucru si cu ce il ajuta. Inainte de a invata sa se imbrace singur sau sa lase pe cineva sa il schimbe, trebuie sa inteleaga singur de ce anume trebuie sa faca asta si cu ce il ajuta pe el, altfel nu o va face doar pentru ca vrei tu!

Taguri Imbracat copii Haine copii

Articole recomandate

Citeste si despre