Analizele necesare pentru intrarea la gradinita - in colectivitate

/ / Modificat: 2017-09-27
Analizele necesare pentru intrarea la gradinita - in colectivitate

In colectivitate, bolile se transmit cu o viteza mare, mai ales la varstele mici, cand sistemul imunitar abia se dezvolta. De asemenea, sistemul imunitar al copiilor inca nu a luat contact cu foarte multi agenti infectiosi, neproducand suficienti anticorpi protectori. De aceea, pentru copiii care intra in colectivitate, in crese sau gradinite, se cer o serie de analize care atesta starea de sanatate a acestora. In acelasi timp, aceste analize au scopul de a preveni imbolnavirile in cadrul grupului.

Acte necesare care atesta starea de sanatate a copilului

Documentele medicale necesare la inscrierea/ frecventarea/ terminarea unui ciclu de invatamant sunt:

  • adeverinta medicala pentru inscrierea in colectivitate;
  • aviz epidemiologic pentru (re)intrare in colectivitate.

Medicii atrag atentia ca analizele de sange nu sunt obligatorii la intrarea in colectivitate.

Afla data la care trebuie facut fiecare vaccin obligatoriu, in functie de data nasterii

    Pentru anteprescolarii si prescolarii care revin in colectivitate dupa vacanta, marea majoritate a gradinitelor cer numai avizul epidemiologic completat de medicul de familie. Avizul epidemiologic este avizul care atesta absenta sau prezenta contaminarii cu o boala contagioasa determinata de microbi, fungi sau paraziti. Medicul de familie va solicita efectuarea exudatului nazo-faringian, a coproculturii si a examenului coproparazitologic si abia dupa aceea ar trebui sa dea avizul epidemiologic favorabil intrarii in colectivitate.

    Daca medicul de familie elibereaza un bilet de trimitere pentru efectuarea acestor analize, ele sunt gratuite, iar in alte cazuri, atunci cand medicul de familie considera ca nu exista suspiciuni de boala, si nu da bilet de trimitere, costurile trebuie suportate de catre parinti.

    Avizul epidemiologic trebuie adus de fiecare data cand copilul lipseste din colectivitate mai mult de 3 zile consecutive, iar perioada de valabilitate a acestuia este de 24 de ore. Exista crese sau gradinite care pot cere efectuarea de catre copil a testului IDR, iar din partea parintilor pot solicita VDRL (analiza de sange pentru depistarea sifilisului) si un examen radiologic la plamani.

    Analize recomandate la intrarea in colectivitate

    Exudatul faringian si nazal

    Exudatul faringian si nazal - Aceste investigatii se refera la recoltarea de secretii de la nivelul faringelui si al cavitatii nazale, urmata de efectuarea de culturi pe diferite medii, pentru a identifica eventualii agenti patogeni (microbi, fungi).

    Cele mai periculoase bacterii care se pot identifica la nivelul cailor respiratorii superioare sunt:

    • meningococul (Neisseria meningitidis) care determina o forma foarte grava de meningita;
    • Haemophilus influenzae - o bacterie responsabila de aparitia de infectii ale cailor respiratorii superioare (amigdalite, epiglotite, otite, etc), precum si de aparitia unor pneumonii si meningite, in special la copii mai mici de 5 ani;
    • pneumococul (Streptococcus pneumoniae) care se gaseste in flora orofaringiana normala la majoritatea populatiei, dar poate determina infectii serioase de tipul sinuzitei, otitei, pneumoniei si chiar meningitei la copii;
    • streptococul de grup A care este responsabil de faringo-amigdalite, otite, dar si de complicatiile lor: reumatismul articular acut, afectare renala, afectare cardiaca. De asemenea, tot el este agentul etiologic al scarlatinei;
    • stafilococul auriu (Stafilococcus aureus) poate determina infectii de cai respiratorii superioare, dar si infectii ale pielii si ale tesuturilor moi. Stafilococul auriu este frecvent intalnit in populatie, la multi purtatori sanatosi.

    Coprocultura

    Coprocultura are drept scop identificarea copiilor cu infectii digestive, precum si a celor care sunt asimptomatici, dar elimina microbi prin scaun si sunt in acest fel o sursa de infectie pentru cei din jur. In mod normal, tubul digestiv este foarte populat cu bacterii care nu sunt patogene. Cele cu semnificatie negativa sunt cele din grupele Shigella, Salmonella, Escherichia (pana la 2 ani) si Klebsiella (pana la 2 luni).

    Examenul coproparazitologic

    Examenul coparazitologic descopera parazitii intestinali, prin identificarea oualelor pe care acestia ii elimina in scaun. Cel mai frecvent la copii se intalnesc: Giardia intestinalis, Ascaris lumbricoides (limbricii), Enterobius vermicularis (oxiurii), Taenia solium si Taenia saginata.

    Testul IDR

    Testul IDR (intradermoreactia sau testul intradermic la PPD) se utilizeaza pentru a depista infectia cu bacil tuberculos. Un rezultat pozitiv trebuie corelat cu aspectul radiologic pulmonar si impune o ancheta epidemiologica (vor fi testate toate persoanele din anturajul copilului pentru a identifica si trata corect sursa infectiei).

    Toate aceste investigatii au ca scop prevenirea imbolnavirilor in randul copiilor din crese, gradinite si scoli. Totodata, in marea majoritate a creselor si gradinitelor, exista un regulament de ordine interioara care prevede:

    • Parintii au obligatia sa semnaleze imediat problemele legate de sanatatea copiilor (alergii, intoleranta la alimente etc.);
    • Nu este permis accesul in gradinita al copiilor care se afla sub tratament cu antibiotic;
    • Nu este permis accesul in gradinita al copiilor care prezinta febra, scaune diareice, varsaturi sau eruptii;
    • Parintii copiilor care absenteaza mai mult de 3 zile consecutiv sunt obligati sa prezinte la intrarea in colectivitate un aviz epidemiologic, indiferent de motivul absentarii;
    • Parintii sunt obligati sa anunte cabinetul medical despre aparitia unei boli contagioase (diagnosticate de catre un medic).

    Medicul pediatru poate recomanda si efectuarea unui consult oftalmologic pentru a depista din timp tulburarile de vedere, precum si a unui consult ORL pentru testarea acuitatii auditive.

    Taguri Vaccinare copii Analize copil incepere scoala Analize copii Analize sange Acte inscriere gradinita

    Articole recomandate

    Citeste si despre