Moduri in care taticii pot calma plansul bebelusului

/ / Modificat: 2014-01-10
Moduri in care taticii pot calma plansul bebelusului

Chiar daca mamicile au un avantaj in fata taticilor in ceea ce priveste calmarea bebelusului din plans - alaptarea, simplul miros sau prezenta ei fiind de multe ori suficiente, nici taticii nu sunt lipsiti de metode eficiente in acest sens. Si ei pot calma plansetele bebelusului prin cateva metode simple si de succes!

Cauza plansului

Primul lucru pe care trebuie sa il faci cand observi ca bebe a izbucnit in plans este sa cauti sursa de la care porneste reactia lui.

Este important sa te asiguri ca nu plange pentru ca a facut pe el si are nevoie de schimbarea scutecelului, ca este mancat, dar mai ales ca nu se simte rau.

Urmareste daca are simptome legate de respiratie, eruptii cutanate, culoarea pielii, temperatura corpului etc. Daca pare sanatos, inseamna ca plansul a izbucnit, cel mai probabil, dintr-un exces de plictiseala si are nevoie sa fie intretinut prin joaca, leganat, muzica etc.

Leganat

Nu numai mamicile pot legana bebelusii. Si taticii pot fi la fel de indemanatici in acest sens. Si cum leganatul este una dintre cele mai cunoscute metode de a calma plansul bebelusului, atunci este primul truc pe care trebuie sa il incerci.

Tot ce trebuie sa faci este sa il iei in brate si sa incepi sa il legani pe maini sau pe o perna pusa pe picioare, in functie de care dintre variante are mai mult succes.

Plimbare

In cazul in care leganatul nu da semne sa mearga, poate fi completat cu plimbatul copilului prin camera. Tine-l proptit pe umerul tau si plimba-l agale prin casa. Eventual vorbeste-i soptit in acest timp si mangaie-l usor pe spate.

Plimbarea prin camera poate fi completata si de cea pe afara cu caruciorul sau cu masina. Majoritatea bebelusilor se calmeaza in timpul mersului cu masina.

Suzeta

Nu este foarte indicat sa il faci pe bebelus dependent de suzeta. Apeleaza la ea ca la una dintre ultimele solutii, dupa ce ai testat alte variante.

De obicei, suzetica are succes in a-l calma pe bebe din plans, atunci cand nu ii este foame, nu trebuie schimbat si nici nu sufera de vreo afectiune. Bebelusul plange uneori si de plictiseala sau pentru a atrage atentia.

Biberon


Una dintre cauzele plansului copilului poate fi foamea sau setea. Incearca sa ii dai un biberon de laptic sau putina apa (in functie de varsta lui). Daca micutul este alaptat la san, iar mami este prin preajma, vei avea nevoie de ajutorul ei. Este pacat sa ii dai lapte praf, daca mamica este disponibila si ii poate oferi cea mai buna hrana pentru bebelusi - laptele matern.

Muzica

Zgomotele albe pot fi utile in calmarea bebelusului din plans. Acestea imita sunetele din natura si sunt foarte relaxante pentru cei mici.

Insa exista bebelusi care nu se multumesc doar cu aceste zgomote si au preferintele lor in materie de muzica. E posibil sa fi auzit muzica pe care o ascultati frecvent si sa-si fi creat deja cateva preferinte.

Daca de-a lungul timpului ai observat ca reactioneaza pozitiv la unele melodii, incearca sa ii pui acele piese cand plange. Eventual danseaza in fata lui sau fa tot felul de grimase amuzante.

Joaca

Daca nimic nu pare sa mearga, mergi pe mana jocului. E posibil ca micutul sa fie plictisit si sa aiba chef de joaca. Pune-l intr-un centru de joaca sau in mijlocul unor jucarii (potrivite pentru varsta lui) si vezi daca arata interes pentru ele.

In cazul in care are o jucarie preferata este indicat sa i-o dai prima oara pe aceea. Se va linisti mai repede.

Taguri Plans bebelusi Leganat bebelusi Joaca bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre