Vara este sezonul vacantelor si al distractiilor in aer liber. Copiii petrec acum mai mult timp acasa, au timp mai mult pentru relaxare si activitati usoare. Pentru copiii care sufera de sindromul ADHD, programul estival ramane la fel de activ ca pe toata perioada anului. Pentru acesti copii activitatile distractive sunt extrem de importante.
In timpul scolii este mult mai usor sa ii structurezi celui mic un program de culcare, trezire si mancare. Acest program trebuie sa ramana la fel si in timpul verii. Orarul nu trebuie sa fie rigid, insa zilele trec mult mai usor acum. Copilul care sufera de acest sindrom are aceleasi asteptari ca si in timpul scolii.
Programul de vara al copilului
Asigura-te ca cel mic are incluse in program numeroase activitati fizice. Mergi cu el la plaja, la piscina, fa plimbari lungi prin parcuri sau prin cartierul tau. De asemenea, acum este momentul sa il inveti pe cel mic sa mearga pe bicicleta. Exerseaza cu el in zone sigure, departe de traficul rutier.
Daca copilului tau ii place sa deseneze, planuieste proiecte speciale pentru vara. Viziteaza centrele locale unde au loc diverse proiecte de arta sau mergi in magazine specializate.
Tot pe timpul verii il poti inscrie pe cel mic la diverse ateliere de creativitate. Aici va invata sa modeleze, sa picteze si sa deseneze, sau sa realizeze diverse obiecte din lemn. La unele cursuri poti participa chiar si tu. De asemenea, poti participa la diverse demonstratii si seminarii gratuite de arta.
Este indicat sa discuti cu cel mic despre lucrurile care ii fac placere. Intreaba-l ce planuri are pentru vara si daca isi doreste sa invete ceva nou. Diversifica cat mai mult programul copilului, incluzand atat activitati intense, cat si unele mai lejere.
In sezonul estival poti merge cu copilul si la parcul acvatic. Aici va avea parte de numeroase distractii care il vor tine alert o buna parte din timp. De asemenea, daca vrea sa invete sa foloseasca un skateboard nu ii interzice acest lucru, chiar daca poate fi periculos.
Pentru a-i mentine mintea alerta, include in program si sesiuni de citit sau de dezvoltare a anumitor abilitati. Discuta cu profesorul copilului tau si afla daca exista subiecte pe care sa insisti. Studiul nu trebuie insa sa presupuna invatarea de lucruri noi, ci doar de aprofundare a celor studiate la scoala.
In vacanta de vara, planifica si vizite regulate la biblioteca sau librarie. Stimuleaza copilul sa citeasca. O idee buna este sa cititi impreuna. Fa din lectura copilului un moment relaxant, plin de distractie.
Orar interactiv
Foloseste un calendar mare pe care sa notezi toate activitatile estivale ale copilului tau. Include in acest calendar toate iesirile, vacantele la mare sau la munte, intalnirile sau atelierele de creativitate la care participa.
Aseaza calendarul intr-un loc central al locuintei, astfel incat sa fie vizibil de catre toata familia. In aceste planificari implica-l si pe cel mic. Cu o seara inainte, recapitulati impreuna toate activitatile la care trebuie sa participe a doua zi.
In acest fel copilul ta va fi mult mai responsabil si va asteptat cu placere activitatile viitoare.