Mutismul selectiv este o tulburare psihologica a copiilor, aparuta in special inainte de varsta de 5 ani, prin care micutii refuza sa vorbeasca in situatii care presupun exprimarea verbala. In cele mai multe cazuri, abilitatea de a vorbi nu este afectata din punct de vedere fiziologic. Refuzul de a conversa este asociat de specialisti cu timiditatea si anxietatea patologica.
Foto: tadtown.wordpress.com
Forma a fobiei sociale, mutismul selectiv al copiilor se manifesta cu precadere in afara mediului familial. Deseori, cei mici roaga o persoana apropiata sa le transmita un anumit mesaj in cercuri straine, nedorind sa comunice singuri cu oamenii din jur.
In unele cazuri, mutismul selectiv persista pana la varsta adolescentei sau la cea adulta, sub forma fobiei de a vorbi in public.
Cauzele mutismului selectiv
Mutismul selectiv nu are cauze medicale precise, fiind o tulburare de natura psihologica. Majoritatea expertilor considera ca boala vine pe fondul unei mosteniri genetice care predispune copilul la anxietate si un temperament inhibat. Mutismul intentionat se poate transforma ulterior intr-o fobie sociala propriu-zisa, precum agorafobia (teama de a se afla in spatii aglomerate).
Parintii care au copii cu mutism selectiv au tendinta sa creada ca micutii pur si simplu nu vor sa vorbeasca, pentru a-i scoate din minti pe cei mari. In realitate, princhindeii sufera un blocaj psihologic in anumite circumstante inhibatoare, care nu le permite sa comunice, indiferent de propria vointa.
Acesti copii au, in general, un istoric familial in care se regaseste mutismul selectiv, timiditatea extrema si tulburari de anxietate, care favorizeaza instalarea fobiilor sociale.
Simptomele mutismului selectiv
Mutismul selectiv este cu totul diferit de mutismul propriu-zis, in care copilul nu poate sa vorbeasca din cauze fiziologice. Simptomele acestei tulburari psihice sunt usor de identificat:
- abilitatea de a vorbi in prezenta familiei si a persoanelor apropiate;
- frica si anxietatea evidenta din preajma oamenilor straini;
- timiditatea;
- imposibilitatea de a vorbi in anumite situatii sociale.
Acest set de simptome trebuie sa persiste minimum 1 luna pentru a fi asociate cu mutismul selectiv. Circumstantele firesti de timiditate (prima luna de gradinita si scoala, de pilda) nu sunt potrivite pentru a fi luate in calcul.
Diagnosticul bolii se realizeaza de catre un specialist, pe baza istoricului familial si pe baza simptomelor persistente in timp.
Tratamentul mutismului selectiv
Tratamentul mutismului selectiv implica anumite schimbari comportamentale, mediate de membrii familiei si de grupul social in care activeaza copilul (gradinita, scoala, cercul de prieteni). Uneori, pot fi administrate medicamente care inhiba anxietatea, sigure pentru copii.
Strategiile pe care parintii le pot aplica acasa pentru stimularea vorbirii sunt:
- oferirea unui ragaz de 5 secunde intre repetarea intrebarilor adresate copilului: o atitudine rabdatoare si calma ajuta micutul sa se obisnuiasca mai repede cu disconfortul anxietatii si sa il controleze;
- laudele pentru replicile exprimate sunt o motivatie puternica: "multumesc pentru raspuns" sau "imi plac opiniile tale" sunt incurajari pretioase pentru copilul cu mutism selectiv;
- validarea si repetarea replicilor copilului alunga nesiguranta de a-si expune verbal gandurile;
- adresarea intrebarilor deschise, care sa ii solicite un raspuns mai amplu decat "da" si "nu".
Tu cunosti cazuri de mutism selectiv? Spune-ne povestea in sectiunea de comentarii!
