Regimul Tu la dieta este cel din cartea bestseller a chirurgului devenit celebru din cauza lui Oprah: Dr. Mehmet Oz, si co-autorul cartii Dr. Michael Roizen. Regimul se bazeaza pe studii stiintifice si are ca tinta reducerea grasimii din jurul taliei, foarte nesanatoasa pentru inima. Planul promite sa deslege misterele controlului greutatii si sa iti reduca talia vizibil in doua saptamani.
Ce diferentiaza aceasta dieta de altele este accentul pus pe masurarea taliei. Potrivit autorilor, talia este mai importanta decat greutatea.
Nu vei mai avea nevoie de cantar, ci de o rola de masurat.
Regimul "Tu la dieta" contine planuri alimentare, exercitii fizice si prescriptii pentru pierderea in greutate.
Cei doi doctori fac o treaba foarte buna in a explica controlul greutatii, arderea grasimilor, importanta exercitiilor fizice si in general, felul in care corpul functioneaza.
In carte sunt incluse si multe sfaturi si trucuri folositoare.
Ce poti sa mananci
Incepi aceasta dieta cu o prima faza de doua saptamani in care mananci alimente mai sanatoase si mergi pe jos in mod regulat. Aceasta faza este menita sa te faca sa nu mai poftesti la alimente nesanatoase, din carbohidrati rafinati, ca zaharul sau painea alba.
Roizen spune ca "Este important sa renunti la mancarurile nesanatoase care contin grasimi, zahar, sirop de porumb cu fructoza si sa iti aprovizionezi bucataria cu cereale integrale, fructe si legume".
In aceasta faza vei manca trei mese pe zi si cateva gustari, dar ultima gustare trebuie sa fie cu cel putin trei ore inainte sa te culci. Dulciurile in cantitate mica sunt recomandate a fi mancate o data la cateva zile.
Alimentele care pot fi consumate la micul dejun, pranz si gustari pot fi alese doar dintr-o lista mica de manacaruri permise pentru ca prea multa varietate poate duce la mancatul in exces. Pentru cina ai mai multe optiuni posibile.
Cum functioneaza
Regimul "Tu la dieta" are scopul de a iti potoli foamea de a te transforma intr-o "masina" de ars grasimile, printr-un proces in patru pasi:
• Masurarea taliei
• Mersul pe jos timp de 30 de minute pe zi
• Curatarea frigiderului de alimente nesanatoase
• Repetarea a doua mese pe zi
Regimul "Tu la dieta" recomanda sa dedici cel putin 30 de minute pe zi mersului pe jos, chiar daca o faci in intervale de 10 minute.
Cei care tin dieta mai sunt sfatuiti sa faca 5 minute de stretching in fiecare zi si 20 de minute de exercitii de forta de 3 ori pe saptamana, pentru a mari masa musculara pentru a combate incetinirea metabolismului. Cartea are si multe ilustratii care iti demonstreaza cat de usor pot fi facute exercitiile fizice, fara echipament special si fara sa fie nevoie sa mergi la sala.
Ce spun expertii
Motivul pentru care regimul "Tu la dieta" a ajuns un best-seller este abordarea distractiva si planul alimentar solid. Informatia este usor de inteles si face sa para ca dieta este usor de tinut.
Ilustratiile sunt de mare folos, la fel si referintele stiintifice. Cartea este laudata pentru ca te ajuta sa iti propui tinte usor de atins si realiste. Cartea te mai invata si ca este bine sa slabesti nu numai pentru a arata mai bine, dar si pentru ca este sanatos.
Desi regimul "Tu la dieta" este ideal pentru cei care au burtica, s-ar putea sa nu fie la fel de eficient pentru cei care au si alte zone problematice.
De asemenea, un alt punct minus al dietei ar putea fi acela ca iti este recomandat sa mananci aceleasi alimente in fiecare zi, lucru ce poate fi nepractic.
Daca vrei sa-ti schimbi stilul de viata si sa slabesti gradual cu ajutorul unei diete mai putin stricte, atunci regimul "Tu la dieta" este perfect pentru tine.