Herpangina este o boala infectioasa cauzata de virusuri din familia enterovirusurilor si este foarte des intalnita la copiii intre 1 si 10 ani. Se manifesta prin mici eruptii aparute in interiorul cavitatii bucale, fiind adesea confundata cu boala mana-picior-gura, cauzata de acelasi virus. Descopera particularitatile herpanginei la copii, simptomele dupa care o recunosti si care este cea mai buna metoda de tratament sau prevenire a infectiei!
Cauzele herpanginei la copii
Herpangina este o boala cauzata cel mai adesea de infectia cu virusul Coxsackie de tip A, care face parte din familia enterovirusurilor. Responsabil pentru declansarea bolii mai poate fi si echovirusul. In general, enterovirusurile nonpolio sunt cele care declanseaza herpangina.
Coxsackie este virusul care declanseaza si o alta boala frecvent raspandita in timpul copilariei: boala mana-picior-gura. Nu doar cauzele sunt aceleasi in cazul ambelor boli, ci si simptomatologia sau tratamentul. Singurul care poate face diferenta si poate pune un diagnostic precis este medicul, pe baza simptomelor, dar si a istoricului medical al copilului.
Epidemiile de herpangina apar in special vara si toamna. In aceste sezoane este varful transmisiei virusului, iar copiii intre 1 si 4 ani sunt cei mai expusi contaminarii.
Raspandirea virusului printre copii. Mod de contaminare
Virusul responsabil de declansarea herpanginei traieste in saliva si fecale. Copiii isi transmit virusul de la unul la altul in momentul in care ating obiecte contaminate. Se infecteaza atunci cand un copil infectat saliveaza pe jucarii sau obiecte pe care le folosesc la comun.
Acelasi lucru este valabil si in cazul fecalelor infectate. Daca un copil nu se sterge bine la fundulet, pune mana pe fecale si nu se spala corespunzator pe maini, va raspandi virusul si altor prichindei in momentul in care atinge jucariile sau obiectele pe care le imparte cu acestia.
Virusul herpanginei se transmite si pe cale aeriana, nu doar prin contactul direct cu lucruri infectate. In momentul in care un copil bolnav tuseste sau stranuta, imprastie stropi de saliva in aer, iar cei din jur intra in contact cu ei, riscand sa se contamineze.
Un copil infectat cu virusul Coxsackie de tip A este contagios in prima saptamana dupa contractarea virusului, dar perioada de contagiozitate variaza si poate creste si pana la un interval de cateva saptamani. Perioada de incubatie a virusului variaza de la un copil la altul, dar cel mai adesea se incadreaza intre 3 si 5 zile. In acest interval, cel mic nu manifesta simptome, dar este contagios.
Simptomele herpanginei la copii
Dupa perioada de incubatie a virusului, incep sa-si faca simtita prezenta simptomele bolii. Herpangina debuteaza brusc, cu manifestari foarte asemanatoare gripei sau racelii. Multe boli ale copilariei prezinta aceeasi simptomatologie de debut.
Primul simptom este febra, care depaseste adesea 38-39 de grade Celsius. Pana la aparitia micilor ulceratii sau vezicule din interiorul cavitatii bucale, copilul se poate plange de dureri severe de gat care conduc la disfalgie (dificultate la inghitire).
Eruptia, asemanatoare unor vezicule sau basici mici, isi face aparitia in cavitatea bucala, in special in cerul gurii, dar si pe gingii, limba, amigdale, interiorul obrajilor etc.
Alte simptome asociate, dar nu specifice herpanginei, pot fi:
• stare generala proasta;
• dureri de cap;
• lipsa poftei de mancare;
• inflamarea ganglionilor limfatici de la nivelul gatului etc.
Nu este obligatoriu ca toti copiii infectati cu virusul Coxsackie de tip A sa manifeste toate aceste simptome. Exista cazuri in care boala este asimptomatica sau prezinta manifestari foarte usoare si situatii in care simptomele sunt severe si apar complicatii.
Tratamentul herpanginei la copii
Intrucat herpangina face parte din categoria infectiilor virale, nu exista tratamente medicamentoase care sa contribuie la vindecarea ei. Simptomele se remit de la sine in termen de aproximativ 10 zile.
Tratamentul herpanginei este, in mare, simptomatic, ceea ce inseamna ca se concentreaza pe ameliorarea simptomelor, astfel incat copilul sa faca fata mai usor starilor de rau. Se pot administra copilului antitermice pentru scaderea febrei, dar nu inainte de a incerca reducerea ei prin metode naturiste. Abia atunci cand febra pare ca nu cedeaza deloc se pot da acestuia paracetamol sau ibuprofen, insa niciodata aspirina, din cauza riscului de sindrom Reye.
In rest, pentru ameliorarea durerilor in gat sunt recomandate lichidele si remediile naturiste cu miere, ceaiuri etc. Dieta din zilele in care virusul este activ trebuie sa fie formata din alimente si preparate cu o consistenta moale, cat mai lichida, pentru a putea fi inghitite mai usor.
Metodele de prevenire a herpanginei la copii
Herpangina, la fel ca multe alte tipuri de infectii virale, poate fi prevenita cu succes printr-o igiena corporala corespunzatoare. Spalatul pe maini reprezinta cea mai simpla si eficienta masura de prevenire a herpanginei.
Invata copilul sa se spele pe manute corect si cat mai des, dar mai ales in anumite momente cheie ale zilei - inainte de masa, dupa folosirea toaletei, dupa joaca afara etc. De asemenea, dezvata-l de obiceiul de a-si baga mainile in gura sau de a le duce la ochi. Explica-i care sunt repercusiunile acestui gest, cat mai pe intelesul lui.
Mentine incaperile in care copilul petrece foarte mult timp curate si aerisite si dezinfecteaza frecvent jucariile si obiectele pe care le utilizeaza. In perioadele din an in care apar epidemiile de herpangina - toamna si vara - tine copilul departe de colectivitatile in care apar focare de infectie pentru a evita contractarea si, mai departe, raspandirea virusului la alti copii.
Copilul tau a facut vreodata herpangina? Daca da, cum l-ai ajutat sa depaseasca mai usor perioada de manifestare a infectiei virale? Spune-ne sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!