Eritemele la copii

/ / Modificat: 2010-06-21
Eritemele la copii
Intrebare:

- In ce consta ingrijirea eritemelor?

Raspuns:




 

Eritemul este definit ca fiind o inrosire a pielii, care dispare la presiunea digitala. Eritemul poate fi generalizat – care poate fi cauzat de o alergie sau o boala infectioasa (scarlatina, rujeola, rubeola, sifilis, etc.) sau localizat - care poate avea o multime de cauze: fizice (insolatie), chimice (dermita de contact), medicamentoase, infectioase (intertrigo, erizipel etc.) sau autoimuna (dermatomiozita, lupus eritematos, etc.). Tratamentul eritemului difera astfel in functie de etiologia acestuia.

Cel mai comun si mai frecvent eritem intalnit la copii este eritemul fesier. Contactul prelungit a urinei si fecalelor cu pielea bebelusului poate determina iritarea pielii in regiunea anala si uneori se intinde si in regiunea organelor genitale si la coapse. Pentru prevenirea eritemului fesier la copii se recomanda:

  • schimbarea la timp a scutecelor murdare, in special dupa eliminarea scaunelor; o atentie deosebita trebuie acordata igienei sezutului in timpul episoadelor de diaree, cand scaunele mai frecvente si uneori acide irita mai usor pielea bebelusului;

  • atunci cand este posibil, spalarea sezutului cu apa calduta si putin sapun (sapun special pentru copii) dupa eliminarea scaunelor este ideala;

  • evitarea acoperirii pielii cu straturi groase de crema; aplicarea dupa fiecare schimbare a scutecului a unui strat subtire de crema protectoare este suficienta la sugarii cu o piele sensibila care se irita cu usurinta;

  • folosirea scutecelor de buna calitate (de preferat cele de unica folosinta) cu evitarea folosirii de chiloti din material plastic;

  • evitarea folosirii in exces a detergentilor sau balsamurilor si o buna limpezire a rufelor bebelusilor.

    Odata constituit eritemul fesier, cel mai benefic remediu este sa lasati pielea copilului descoperita, in contact cu aerul, cate 15 minute de mai multe ori pe zi (atentie la temperatura din camera). Aplicarea pudrei de talc sau a unei creme pe baza de zinc (niciodata ambele deodata), poate fi utila; crema se aplica in strat subtire si uniform pe pielea curata.

    Si nu in ultimul rand, este nevoie de mentinerea unei igiene riguroase (folosind apa calduta si putin sapun pentru copii, fara a freca pielea): pielea iritata constituie o poarta de intrare pentru diversi germeni si poate duce la suprainfectii bacteriene sau fungice. Daca se intampla acest lucru, cel mai bine este sa va adresati unui medic dermatolog pentru prescrierea unui tratament specific.

    Alina Pop-Began,

    Medic rezident

    -Anestezie si terapie intensiva-

  • Articole recomandate

    Citeste si despre