Morfologia fetala in sarcina: ce este si de ce este atat de importanta?

/ / Modificat: 2016-11-24
Morfologia fetala in sarcina: ce este si de ce este atat de importanta?

Analizele prenatale sunt esentiale si obligatorii pentru ca viitoarele mamici sa fie sigure ca vor putea duce sarcina la termen, tinand apoi in brate un bebelus puternic si sanatos. Unele dintre cele mai importante analize sunt ecografiile de morfologie fetala care se fac pentru a se putea depista unele dintre cele mai grave anomalii si boli de care ar putea suferi bebelusul. Afla cand se fac acestea si ce presupun ele!

Ecografiile de morfologia fetala sunt analize care fac parte dintr-un set mai mare de teste la care sunt supuse toate femeile insarcinate. Exista ecografii de morfologie fetala de trimestrul I si de trimestrul al II-lea, fiecare avand importanta si rolul ei esential in dezvoltarea optima a fatului.

Sunt teste prin care se pot depista orice malformatii in dezvoltarea bebelusului, cele de trimestrul al doilea permitand investigarea fiecarei parti a corpului, din cap pana in picioare.

Ecografia de morfologia fetala in primul trimestru de sarcina

Aceasta se poate realiza intre saptamanile 11-13 si se pot investiga si depista diverse anomalii, precum sindromul Down, care mai tarziu nu mai pot fi identificate, pentru ca elementele din acea perioada care ajuta la diagnosticare dispar.

Se mai pot depista, prin analizarea completa a embrionului, malformatii structurale majore, precum absenta unui membru sau a unei parti din acesta, lipsa calotei craniene, dar analiza nu permite investigarea in detaliu, din cauza nedezvoltarii complete a fatului.

Ecografia de morfologie fetala pentru al doilea trimestru de sarcina

Se poate face intre saptamanile 18 si 22. Acest test se poate face si mai devreme, insa este recomandat in aceasta perioada a sarcinii pentru ca atunci fatul are toate organele bine dezvoltate, putandu-se realiza o evaluare completa a starii lui de sanatate.

Interventia dureaza in jur de 30-45 de minute, este non-invaziva si nu prezinta niciun risc pentru bebe, pentru ca nu foloseste raze X (radiatii ionizante), ca in cazul radiografiei sau tomografiei.

Ecografia poate fi realizata cu sonde 3D sau 4D, diferenta constand in faptul ca, in timp ce prima ofera doar o fotografie tridimensionala a fatului, a doua surprinde, in aceeasi varianta tridimensionala, si miscarile lui in timp real.

Morfologia fetala este un tip de analiza obligatorie in sarcina, alegerea sondei 2D, 3D sau 4D ramanand la latitudinea medicului, fiecare avand rolul ei specific.

In ecografia de morfologie de trimestrul a doilea se pot depista afectiuni si malformatii ale: inimioarei, rinichilor, burticii (abdomenului si toracelui), plamanilor, placentei si lichidului amniotic. Pot fi depistate si anomaliile aparute la nivel cranian si se mai pot furniza date cu privire la greutate, sex (daca nu s-a aflat mai inainte), pozitie, varsta gestationala etc.

Taguri Sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre