Astmul in sarcina este o afectiune des intalnita chiar daca mama nu a avut aceasta boala inainte de perioada de graviditate. In timpul sarcinii, astmul afecteaza mama, dar in acelasi timp reduce cantitatea de oxigen care ajunge la fat.
Astmul este o boala care afecteaza caile respiratorii, caracterizata printr-o limitare temporara a spatiului de comunicare cu plamanii. Aceste regiuni inguste nu permit trecerea aerului. Simptomele sunt greutatea in respiratie, tusea si ameteala.
Daca ai astm cand esti gravida nu inseamna neaparat ca sarcina o sa fie mai dificila pentru fat sau pentru tine. Daca tii aceasta afectiune sub control prin medicatia corecta vei avea o sarcina cu risc scazut sau fara risc.
Medicina moderna permite ca multe dintre medicamentele administrate in timpul sarcinii pentru astm sa nu aiba efecte adverse asupra fatului. Dupa multi ani de cercetari, specialistii au ajuns la concluzia ca este mult mai sigur sa se continue administrarea de medicamente care controleaza boala, decat sa se intrerupa tratamentul.
Ce risti daca nu te tratezi?
Daca nu ai avut astm inainte de a ramane insarcinata, aparitia unor simptome ca dispneea (respiratie dificila) sau wheezing-ul (respiratie zgomotoasa specifica crizelor de astm) ar trebui sa-ti traga un semnal de alarma. Daca boala era prezenta inainte de sarcina, fii atenta la simptome.
Daca astmul bronsic nu e controlat exista riscul unor complicatii ca:
-
hipertensiunea arteriala;
-
varsaturile, aparute precoce si in cantitate mai mare decat in mod normal;
-
travaliul nu se declanseaza in mod natural (este provocat de medicul ginecolog) si poate fi complicat.
Printre riscurile la care iti supui fatul se numara:
-
moartea la nastere (mortalitate perinatala);
-
dezvoltare anormal de lenta a fatului (retard de crestere intrauterin); greutate scazuta la nastere;
-
nasterea inainte de saptamana 37 de sarcina (nastere prematura).
Atentie! Cu cat boala este mai bine controlata, cu atat riscurile sunt mai mici.
Tratament
Ingrijirea astmului in sarcina este identic cu cel al femeii care nu este insarcinata. Ca toti bolnavii de astm, tu trebuie sa beneficiezi de tratament si monitorizare pentru a controla inflamatia, pentru a preveni si controla episoadele acute de astm.
Monitorizarea gravidei cu astm trebuie sa includa si observarea miscarilor fatului. Aceasta se poate face urmarind daca miscarile fetale scad de-a lungul timpului. In cazul in care, in timpul unui episod acut, activitatea fetala scade, trebuie contactat de urgenta medicul specialist sau solicitata salvarea.
In tratamentul astmului in sarcina trebuie sa tii seama de urmatoarele:
-
daca in ingrijirea sarcinii si in tratamentul astmului sunt implicati mai multi medici specialisti, acestia trebuie sa comunice intre ei in privinta tratamentului; obstetricianul trebuie sa fie implicat in tratamentul astmului;
-
trebuie monitorizata cu atentie functia pulmonara pe tot timpul sarcinii, pentru a fi siguri ca fatul primeste suficient oxigen; deoarece severitatea bolii se modifica in timpul sarcinii la aproximativ doua treimi din gravide, este indicat ca mama sa consulte un medic specialist care sa monitorizeze simptomele si functia pulmonara; medicul specialist va folosi fie spirometria fie peak-flow-metrul pentru a evalua functionarea plamanilor;
-
trebuie monitorizate miscarile fetale zilnic dupa saptamana 28 de sarcina;
-
dupa saptamana 32 de sarcina, se va folosi ecografia pentru a monitoriza cresterea fetala in cazul in care astmul nu este bine controlat sau sunt prezente simptome moderate sau severe de astm; examinarile ecografice pot ajuta medicul specialist sa examineze fatul dupa o criza de astm;
-
este indicat sa se evite factorii declansatori ai crizelor (fumul de tigara sau praful) astfel incat gravidei i se vor administra cat mai putine medicamente; multe gravide au simptome la nivelul nasului si poate exista o legatura intre intensitatea acestora si episoadele astmatice; boala de reflux gastro-esofagian, care este o afectiune comuna in sarcina, poate declansa o criza de astm bronsic;
-
este importanta protectia gravidei impotriva gripei; in acest scop se indica vaccinarea antigripala inaintea sezonului friguros (octombrie – jumatatea lunii noiembrie) indiferent de varsta sarcinii; vaccinul antigripal este eficient doar un an; acesta nu are riscuri pentru sarcina si se recomanda tuturor femeilor insarcinate.
Astmul si alergiile in sarcina
Multe dintre gravidele cu astm au si boli alergice, cum este rinita alergica. Tratamentul alergiilor este o parte importanta a controlului astmului.
Tratamentul astmului combinat cu alergii cuprinde:
-
corticosteroizii inhalatori administrati in doze optime - sunt eficienti si pot fi folositi de catre gravida;
-
antihistaminice ca loratadina sau cetirizina;
-
vaccinarea antialergica - daca gravida primea vaccinurile antialergice inainte de a ramane insarcinata, ele pot fi continuate, dar administrarea lor nu poate fi initiata in timpul sarcinii;
-
trebuie consultat medicul specialist in ceea ce priveste folosirea decongestionantelor luate pe cale orala; pot exista variante de tratament mai bune.
Astmul in timpul nasterii
Crizele de astm sunt destul de rare in momentul nasterii. Tratarea lor include inhalatori ce pot fi folositi in timpul travaliului. Daca femeia are nevoie de steroizi (Prednisone), atunci acestia vor fi injectati intra-venos.