Aportul exagerat de fier poate duce la ciroza hepatica, insuficienta cardiaca, ateroscleroza, diabet

/ / Modificat: 2007-03-27
Aportul exagerat de fier poate duce la ciroza hepatica, insuficienta cardiaca, ateroscleroza, diabet

Presedintele Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, prof. Nicolae Hancu, cere Ministerului Sanatatii, care a lansat in dezbatere publica proiectul privind fortifierea universala cu fier si acid folic a fainii destinate painii, pentru prevenirea anemiei, sa solicite parerile specialistilor, deoarece altfel, aplicata la scara nationala, masura ar putea expune populatia la riscuri. "S-a demonstrat prin anii '50 ca populatia din Romania, in Tara Motilor, era deficitara in iod. Si s-a operat punctual, nu la populatia intreaga. Trebuie un studiu populational, trebuie investigate cel putin 10.000 de persoane din toate categoriile de varsta, din toate mediile, categorii profesionale si copii.

Daca e prea mult fier in organism pot sa apara boli severe, dintre care una este hemocromatoza - ponderea de fier in ficat, in rinichi, la nivelul inimii. Depunerea de fier in exces poate duce, in cazuri extreme, la ciroza hepatica, insuficienta cardiaca, ateroscleroza, diabet zaharat. Painea neagra are suficiente cantitati de fier, de acid folic, de orice vreti, deci ar trebui insistat ca oamenii sa o manance cu predilectie", a declarat Hancu.

Profesorul nu-si explica de ce Ministerul Sanatatii nu a cerut parerea in aceasta materie Academiei de Stiinte Medicale sau Institutului "Paulescu" din Bucuresti, care se ocupa exact de diabet, nutritie si boli metabolice. "Specialistii trebuie chemati la minister si pe site, alaturi de proiectul propus dezbaterii, trebuie sa apara opiniile lor. Altfel, oamenii de unde au informatii? Nemaivorbind ca anemia este specialitatea medicala care priveste hematologia. Unde-i expertiza unui hematolog? Daca se demonstreaza ca exista anemie, asta trebuie sa o demonstreze hematologii si atunci e altceva", a conchis Hancu.

(Calina Berceanu)

Citeste tot articolul in: Gandul

27 Martie 2007

Articole recomandate

Citeste si despre