Vaccinurile obligatorii la copiii de pana la 3 ani ar trebui cunoscute de toti parintii. In Romania exista un program national de vaccinari obligatorii. Cele mai multe vaccinuri se fac copiilor pana la varsta de trei ani si includ: Vaccinul BCG (vaccin antituberculos), Vaccinul antihepatita B, Vaccinarea antipoliomielita (VPOT), Vaccinarea DTP si Vaccinarea antirujeolica.
Pe langa acestea se poate face imunizarea ocazionala in anumite situatii epidemiologice (cum ar fi epidemiile de gripa, de hepatita A) sau vaccinarea antirabica in cazul muscaturilor de caine.
Vaccinarile incluse in programul national de imunizari
Vaccinarea antituberculoza (BCG)
Vaccinul BCG (vaccin antituberculos) se face obligatoriu tuturor nou-nascutilor, la noi in tara, fiind inclus in programul national de vaccinari. Vaccinul B.C.G (sigla bacilului lui Calmette si Guerin, inventatorii vaccinului) a fost fabricat plecand de la o cultura de bacili Mycobacterulm tuberculosis bovis, de aceea intra in categoria de "vaccin viu atenuat".
Vaccinul B.C.G permite obtinerea unei imunitati durabile fata de tuberculoza. El mai este utilizat si ca imunostimulant in anumite boli maligne (cancer de vezica sau leucemie).
Vaccinul BCG se administreaza in doza unica, intradermic, in regiunea deltoidiana, nou-nascutilor cu greutatea la nastere mai mare de 2,5 kilograme, intre varsta de 2-7 zile si 2 luni, daca se poate chiar in maternitate. In clasa a VIII-a (la varsta de 13-14 ani) se poate administra o noua doza de vaccin BCG, daca rezultatul testarii IDR la tuberculina este negativ (sub 9 mm).
Vaccinarea antihepatita B
Vaccinul antihepatita B are drept scop imunizarea impotriva infectiilor cauzate de virusul hepatitei B atat inaintea expunerii cat si dupa expunerea la virusul hepatitic B. Hepatita virala B este o boala severa, cauzata de infectia cu virusul hepatitic B.
Aceasta infectie poate determina formarea de tesut cicatriceal in ficat, disfunctie hepatica, ciroza hepatica, cancer hepatic (hepatocarcinom) si chiar decesul. Vaccinarea antihepatitica B a fost introdus in programul national de imunizari obligatorii la copii, fiind vaccinati toti copiii in primele zile de nastere, inca din maternitate.
Vaccinarea incepe imediat dupa nastere, in primele 12 ore, urmatoarele doze se administreaza la 2 si 6 luni, concomitent cu DTP si VPOT. In prezent, pe plan national se utilizeaza un vaccin tetravalent DTP-Hep B, care inlocuieste cele doua vaccinuri administrate la 2 si 6 luni.
Doza pediatrica (pentru nou-nascuti si copiii sub 15 ani) a vaccinului antihepatic B este de 0,5 ml, continand 10μg de HBs Ag.
Vaccinul antipoliomielitic viu atenuat (VPOT)
Vaccinarea antipoliomielita face parte din programul narional de imunizari. Profilaxia poliomielitei se face cu doua tipuri de vaccin: un vaccin cu administrare orala (VPOT) si unul cu administrare parenterala (injectabila).
Administrarea facila, pe cale orala, pretul de cost redus al vaccinului, reprezinta avantaje care determina utilizarea vaccinului poliomielitic oral in majoritatea tarilor lumii.
Vaccinul inactivat se foloseste la vaccinarea copiilor cu contraindicatii pentru administrarea vaccinului oral. Imunizarea activa contra poliomielitei se poate face incepand cu varsta de 2 luni. Administrarea este orala, prin picurarea vaccinului in cavitatea bucala a copilului.
Reguli de administrare
• se picura vaccinul in cavitatea bucala a copilului;
• se repeta administrarea daca se produce voma sau regurgitari la prima administrare;
• se interzice consumul de lapte de mama cu 3 h inainte si dupa administrarea vaccinului;
• se limiteaza interventiile medicale fara indicatie majora, de tipul injectiilor intramusculare si interventiilor chirurgicale, pe o perioada de 30 zile postvaccinal;
• se combat starile febrile intercurente in primele 6 saptamani de la vaccinare, cu antipiretice.
Vaccinarea DTP
Vaccinarea DTP este un tip de imunizare simultana antidifterica, antitetanica si antipertussis conform calendarului de vaccinari.
Administrarea este orala, prin picurarea vaccinului in cavitatea bucala a copilului.
Reguli de administrare
• se picura vaccinul in cavitatea bucala a copilului;
• se repeta administrarea daca se produce voma sau regurgitari la prima administrare;
• se interzice consumul de lapte de mama cu 3 h inainte si dupa administrarea vaccinului;
• se limiteaza interventiile medicale fara indicatie majora, de tipul injectiilor intramusculare si interventiilor chirurgicale, pe o perioada de 30 zile postvaccinal;
• se combat starile febrile intercurente in primele 6 saptamani de la vaccinare, cu antipiretice.
Vaccinarea antirujeolica
Imunizarea antirujeolica se recomanda copiilor fara antecedente de rujeola, care au implinit varsta de 9 luni. Mod de administrare: 0,5 ml vaccin pe cale subcutanata, in regiunea deltoidiana.
Schema de vaccinare: Primovaccinarea se va face la varsta de 9 luni. Cea de-a doua vaccinare se realizeaza la varsta de 7 ani (clasa I), concomitent cu bivaccinul DT.
Efecte secundare si contraindicatii
Subfebrilitate, rar, eruptie tranzitorie, cu frecventa maxima in ziua 7-8 dupa vaccinare. In cazul vaccinului antirujeolic dintre contraindicatiile ce pot aparea amintim:
• reactii anafilactice severe la ou;
• imunodeficienta cunoscuta.
Deoarece rujeola cauzeaza boli severe la cei infectati cu HIV, vaccinarea antirujeolica este recomandata chiar la cei asimptomatici. Gradul de imunocompromitere al unei persoane trebuie determinat de medic.
Precautii: administrarea recenta de imunoglobuline, tratamente prelungite cu steroizi, administrarea altor vaccinuri cu mai putin de o luna inainte.
Vaccinurile, in general, pot avea ca efecte secundare diferite reactii adverse:
• febra usoara;
• durere;
• roseata;
• umflarea locului intepat;
• dureri de cap;
• oboseala;
• lipsa apetitului;
• unii copii pot prezenta in cazuri exceptionale si un efect secundar neurologic (atac de apoplexie).
Programul National de Imunizari al Romaniei
In Romania, controlul bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinare este organizat in cadrul Programului National de Imunizari, care asigura preventia prin vaccinare sistematica si de masa a copiilor.
Programul National de Imunizari al Romaniei este urmatorul:
In maternitate:
• vaccinarea antihepatita B (AHB)
• vaccinarea antituberculoasa (BCG)
La 2 luni:
• vaccinare antihepatita B (AHB)
• vaccinare antipoliomielitica (VPOT)
• vaccinare antidifterica, antitetanica, antipertusis (DTP)
La 4 luni:
• vaccinare antipoliomielitica (VPOT)
• vaccinare antidifterica, antitetanica, antipertusis (DTP)
La 6 luni:
• vaccinarea antihepatita B (AHB)
• vaccinare antipoliomielitica (VPOT)
• vaccinare antidifterica, antitetanica, antipertusis (DTP)
La 12 luni:
• vaccinare antipoliomielitica (VPOT)
• vaccinare antidifterica, antitetanica, antipertusis (DTP)
La 12-15 luni:
• vaccinarea antirujeolica (AR)
La 30-35 luni:
• vaccinare antidifterica, antitetanica, antipertusis (DTP)