Modelingul este una dintre cele mai cautate cariere pentru copiii de orice varsta. Reputatia acestei profesii a avut de suferit multi ani la rand, iar parintilor le-a fost teama si numai sa se gandeasca la ea ca posibila sansa de viitor sau in educatia si dezvoltarea lui. Daca este facut ca la carte si cu oameni profesionisti, copilul are numai de beneficiat de pe urma lui. Ce trebuie sa stii despre copilul manechin sau fotomodel al zilelor noastre?
De la ce varsta poate face copilul modeling?
Varsta potrivita de la care copilul tau poate incepe aceasta cariera depinde foarte mult de personalitatea lui. Specialistii recomanda sa inscrii copilul de foarte devreme, de cand e bebelus, la o astfel de agentie. Daca micutul tau este mai maricel, atunci cel mai indicat este sa il inscrii atunci cand manifesta interes pentru ea.
Un inceput timpuriu in modeling poate insemna si mai mult timp in bransa. Majoritatea copiilor ies de pe podiumul Modelingului pe la varsta de 5-6 ani, atunci cand incep sa le cada dintisorii de lapte, iar altii isi pierd interesul pana la adolescenta.
Copilul tau are tot ce ii trebuie pentru a fi manechin?
Desi aspectul fizic este principalul criteriu de selectie pentru aceasta profesie, copilului ii trebuie ceva mai mult decat atat pentru a fi un bun fotomodel sau manechin. Temperamentul si personalitatea sociate aspectului reprezinta cheia succesului intr-un astfel de business.
Temperamentul este esential. Un copil trebuie sa insuseasca mai multe abilitati pentru a face fata:
-
sa se simta confortabil in preajma strainilor (sa nu fie timid);
-
sa fie capabil sa primeasca ordine si indicatii de la ceilalti;
-
sa faca fata multimilor, aglomeratiei;
-
si sa ramana concentrat suficient timp pentru a face fata repetitiilor si show-urilor sau sedintelor foto.
De asemenea, inainte de a-ti inscrie copilul la o astfel de agentie trebuie sa analizezi si sa te gandesti daca micutul tau este capabil sa faca fata esecului, dezamagirilor si daca stie cum sa piarda intr-un mod elegant.
Este important sa te intrebi daca nu cumva tu vrei mai mult decat copilul ca acesta sa fie model. Cand este bebelus poti lua o astfel de decizie in locul lui, insa pe masura ce creste vorbeste cu el despre asta fara a-l influenta si respecta-i alegerile. Multi copii aleg sa fie modele pentru ca asa vor parintii.
Ai tot ce iti trebuie pentru a fi parinte de model?
Principala caracteristica pe care trebuie sa o insusesti este timpul liber, adica disponibilitatea de a te ocupa de copil. Trebuie sa ai destul timp liber pentru a te ocupa de toata munca din spatele show-urilor si pozelor ori reclamelor pe care micutul tau le face: , agentii, casting-uri, stres, asteptari, randuri, aglomeratie, birocratie, negocieri etc.
Ce beneficii are copilul din cariera de model?
Modelingul presupune foarte multa munca, dar poate fi si o sursa de distractie pentru copil. Pe langa acestea, el poate trai o experienta unica si benefica in cresterea si dezvoltarea lui. Este si o oportunitate pentru ca tu si el sa petreceti mai mult timp impreuna.
Experienta de model poate contribui la dezvoltarea abilitatilor sociale si la cresterea stimei de sine la copii. Ei relationeaza si comunica cu alti copii, capata mai multa incredere in sine, devin mai responsabili si beneficiaza si de niste amintiri pe cinste.
In plus, nu uita de remuneratie. Mult sau putin, sunt bani castigati de micutul tau in mod cinstit si trebuie ca acest lucru sa te bucure. Pe masura ce creste, invata-l despre valoarea banilor.
Ce pasi trebuie sa faci pentru a-l inscrie pe copil la o agentie de modeling?
-
niciodata sa nu platesti pentru a-ti inscrie copilul la o agentie de modeling (ele fac bani de pe urma imaginii micutului tau, nu din perceperea unor taxe de inscriere);
-
book-ul copilului sau albumul foto este obligatoriu (este indicat sa ai cateva poze profesionale cu copilul, dar nu investi foarte mult in ele; in plus, se cauta naturaletea, iar de multe ori instantaneele sunt cele mai reusite poze, asa ca fii tu fotograful micutului; pozele trebuie sa fie clare si simple, cu fata spre aparat, fara prea multe accesorii si doar cu bebele in decor, fara machiaj;
-
cauta o agentie profesionista, de incredere.