Dobandirea independentei la copii, cum si cand?
Independenta se dobandeste treptat si cu multa perseverenta din partea ta. Chiar daca e greu de crezut, micutii incep sa manifeste dorinta de a fi autonomi chiar inainte de 6 luni. Insa la aceasta varsta ei nu stiu ce este ea si cum ii va ajuta in viitor. Sigur ca pe masura ce creste independenta incepe sa isi faca resimtita prezenta in etape.
De la mersul de-a busilea, la primii pasi si pana la dezvoltarea limbajului si aparitia celebrelor crize de isterie sau accese de furie, dorinta de independenta isi va face resimtita din plin prezenta. Si este firesc sa fie asa! Depinde de parinti cum controleaza si fructifica aceste reactii pentru a-l ajuta si incuraja sa devina independent! Important este ca parintii sa nu stea in calea dobandirii acesteia, cum se intampla in foarte multe cazuri.
Totusi, timpul - chiar daca uneori prea mult - petrecut cu micutii in vederea invatarii diverselor activitati casnice la copil si de a-l ajuta sa aiba grija de el (sa se spele, sa se imbrace singurel etc.) este valorificat la maxim si rezultatele lor vor fi resimtite in timp. Majoritatea copiilor sunt foarte motivati sa devina maturi cat mai rapid si se vor stradui sa faca totul pentru a dobandi autonomie.
Cum vorbesti cu micutul tau despre independenta?
Vorbeste cu micutul tau despre importanta de a fi independent pe masura ce creste, folosindu-te de exemple. In plus, trebuie sa folosesti un vocabular adaptat varstei lui. De exemplu, atunci cand il inveti pe copil cum sa se imbrace singurel, explica-i de fiecare data de ce anume este important sa invete sa faca asta. Acesta nu trebuie sa inteleaga ca este o obligatie sau ca e un moft de-al tau sa il inveti sa faca asta. Vorbeste-i despre cum in timp va ajunge sa se imbrace singurel, sa isi aleaga singur garderoba si cum il va ajuta asta la maturitate. Spune-i ca este important sa stie acest lucru pentru atunci cand mami sau tati nu sunt acasa sau prin preajma lui.
Bineinteles, toata discutia despre independenta trebuie sa fie graduala si dezvoltata in timp. Copiii trebuie sa creasca, sa se maturizeze si sa capete independenta sub protectia ta. Mai devreme sau mai tarziu, va trebui sa dai drumul protectiei excesive si sa il lasi sa se descurce singurel.
Daca nu il ajuti de cand e mic sa fata fata singur unor situatii, vei creste un copil care va ajunge un adult imatur, incapabil sa se descurce de unul singur, un inadaptat la viata reala care-l inconjoara, genul de persoana care se tine de fusta mamei si care nu poate lua decizii pentru el. Nu poti sa iei DEX-ul din biblioteca si sa incepi sa ii insirui definitiile multiple ale termenului "independenta". Pana la urma nu esti la un curs pentru elevi sau studenti! Dar comunicarea este esentiala!
- sa il lasi sa aiba idei si opinii proprii;
- sa ii dai sansa sa si le sustina;
- sa il incurajezi mereu sa vorbeasca (de cate ori ai ocazia, despre orice fel de subiecte);
- din cand in cand cere-i sfatul sau parerea si asteapta raspunsul (implementeaza in activitati de rutina aceste mici joculete - de exemplu, intreaba-l daca vrea sa imbrace camasuta sau tricou in ziua respectiva sau daca vrea ciorbita in castronul rosu sau verde;
- pe cat de mici si neimportante par pentru noi, pe atat de mult ii ajuta pe ei sa se dezvolte in persoane mature si responsabile;
- asculta-l de fiecare data cand are ceva de spus si raspunde-i cat poti de bine la intrebarile pe care ti le pune, cat mai pe intelesul lui;
- implica micutul in deciziile de familie - cand vine vorba de vacante, cumparaturi etc. - lasa-l si pe el sa isi spuna parerea si asigura-l ca este ascultat si ca vor lua in calcul ideile lui.
Prin implicarea acestuia in activitatile casnice, prin a-l invata sa se imbrace singur, sa se spele si sa manance fara ajutor sau sa ia decizii cu privire la cursuri si sporturi la care sa fie inscris, ii testezi capabilitatea de a fi independent si il ajuti sa o dobandeasca si sa o inteleaga in timp.