5 probleme genitale comune la copii

| | Actualizat: 2014-01-24 22:39:55

Problemele genitale intalnite la bebelusi sunt adesea congenitale ori se dezvolta pe parcurs, dupa nastere. Cel mai frecvent, copiii se confrunta cu afectiuni genitale la varsta de bebelusi. Afectiunile genitale sunt mai predominante la baietei decat la fetite. Acestia pot avea de-a face cu necoborarea testiculelor in scrot, fimoza, hidrocel etc. Insa nici fetitele nu sunt scutite de afectiuni genitale, deoarece pot suferi de deformari structurale ale labiilor, secretii vaginale neobisnuite sau sangerari vaginale.  

Fimoza la baietei

Fimoza este o afectiune genitala specifica baieteilor si este destul de des intalnita printre nou-nascuti. Se caracterizeaza prin stramtarea preputului (glandul sau capul penisului) si imposibilitatea retractiei lui pe penis (decalotarii).

Decalotarea este esentiala in igiena intima sau in ingrijirea organelor genitale ale baieteilor. Fimoza poate fi partiala sau totala si, cel mai adesea, este de natura fiziologica, temporara. Dispare de la sine, dar exista si situatii in care se trateaza prin interventie chirurgicala.

Necoborarea testiculelor in scrot la baietei

Testiculele baieteilor se dezvolta, in viata intrauterina, in abdomen. Abia cu cateva saptamani inainte de nastere sau imediat dupa aceea, testiculele coboara in scrot, acolo unde raman toata viata.

Exista cazuri in care testiculele nu coboara in scrot de la sine, din cauza unor blocaje sau probleme patologice. In aceasta situatie, medicii fie asteapta ca acestea sa coboare singure pana la varsta de 6 sau 12 luni, fie administreaza copilului un tratatament hormonal sau intervin chirurgical.

Nu este o afectiune serioasa, care sa puna probleme pentru sanatate si se corecteaza cu usurinta.

Adeziunea labiala la fetite

Adeziunea labiala este o afectiune genitala specifica fetitelor si apare la varsta de bebelus - intre 3-6 luni. Se caracterizeaza prin lipirea sau fuziunea labiilor mici in dreptul vaginului. Majoritatea pediatrilor prefera sa astepte ca labiile sa se desprinda de la sine inainte de a interveni medical.

In general, acestea ar trebui sa se dezlipeasca pana la varsta pubertatii. Insa unii medici prefera sa intervina mai devreme de varsta pubertatii, prin tratamente hormonale cu estrogen, care contribuie la dezlipirea labiilor. Medicii sfatuiesc parintii sa nu incerce sa forteze dezlipirea labiilor fetitelor, pentru a evita posibilele infectii sau cicatrice.

Hidrocelul (fetite si baietei)

Hidrocelul este o conditie medicala frecvent intalnita la baietei, dar poate aparea si la fetite. Se caracterizeaza printr-un chist care contine fluid si care se formeaza in jurul unuia sau ambelor testicule sau pe traiectul cordonului spermatic. Hidrocelul poate fi usor observabil cu ochiul liber.

Parintii pot sesiza prezenta unei formatiuni chistice, de dimensiuni diferite, care se resimte la nivelul scrotului sau canalului inghinal. Cel mai adesea, hidrocelul este congenital, ceea ce inseamna ca bebelusul se naste cu el, insa conditia poate fi dobandita si ulterior. Unele cazuri de hidrocel nu necesita niciun fel de interventie medicala, deoarece formatiunea se retrage de la sine, pana la varsta de 1 anisor.

In cazul in care formatiunea sufera modificari de marime sau culoare, devine dureroasa sau nu dispare pana la 2 anisori, medicul va interveni chirurgical pentru indeparatea chistului.  

Sangerarile vaginale la fetite

Multi parinti se impacienteaza cand vad ca, la cateva zile dupa nastere, fetita lor manifesta secretii vaginale neobisnuite sau chiar pete de sange. Potrivit medicilor, este normal ca fetitele sa prezinte sangerari vaginale in primele zile dupa nastere, din cauza hormonilor sexuali ai mamei pe care-i au in corp si pe care ii elimina in timp.

Se apeleaza la medic doar in cazul in care sangerarile sunt abundente si se intind pe perioade mari de timp ori daca apar dupa prima saptamana de la nastere. Printre cauzele posibile se numara polipii sau dezechilibrele hormonale. Este recomandat ca acestea sa fie investigate la medic.

Ce alte probleme genitale frecvente mai cunosti la bebelusi sau copii mici? Spune-ne si sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Citeste si despre