Modalitati de calculare a ovulatiei

/ / Modificat: 2017-05-18
Modalitati de calculare a ovulatiei

Aproximativ 85% din femeile care au contact sexual fara sa foloseasca metode contraceptive vor ramane insarcinate in decurs de un an.

Poti sa iti maresti sansele de a ramane insarcinata daca inveti sa calculezi exact cand va avea loc ovulatia si daca te familiarizezi cu schimbarile ciclice hormonale si fizice care au loc in corpul tau in fiecare luna.

calcul_ovulatie_perioada_fertila

Calculatorul ovulatiei

Poti folosi calculatorul perioadei fertile pentru a prezice perioada ta ovulatie doar daca stii exact care este durata ciclului tau menstrual. Pentru a avea o acuratete cat mai mare a rezultatelor este important sa cunosti exact data aparitiei menstruatiei si durata ciclului menstrual pe mai multe luni consecutiv.

Calculatorul ovulatiei ajuta mai mult in cazul in care ai un ciclu menstrual regulat.

Metoda calendarului

De regula metoda calendarului se foloseste in contraceptie, si mai putin in conceptie. Insa o poti folosi si in acest scop, pentru ca are rolul de a identifica zilele in care esti fertila si apare ovulatia si cele in care poti face sex fara grija unei sarcini nedorite.

Tot ce trebuie sa faci este sa iti notezi intr-un carnetel datele menstruatiilor si durata ciclurilor menstruale, pe o perioada mai lunga de timp. In acest fel iti vei da seama daca ai un ciclu regulat, stabil sau nu. In cazul in care ai cicluri menstruale neregulate, perioada de ovulatie este mult mai greu de identificat.

Principiul pe care se bazeaza este urmatorul: la un ciclu regulat de 28 de zile, ovulatia apare in ziua a 14-a. Pe masura ce durata ciclului creste cu cate o zi, perioada instalarii ovulatiei creste si ea cu cate o zi fata de cea din cazul ciclului de 28 de zile. De exemplu, daca ai un ciclu regulat de 29 de zile, ovulatia apare intr-a 15-a zi, la cel de 30 de zile intr-a 16-a zi etc.

Analizarea mucusului cervical

Pe masura ce ciclul tau progreseaza, mucusul tau cervical creste in volum si isi schimba textura. Schimbarile reflecta nivelul crescut de estrogen din organism.

Esti cel mai fertila cand mucusul devine limpede, alunecos si lipicios. Multe femei compara mucusul din aceasta perioada cu albusul de ou crud.

In mod normal mucusul cervical este o bariera protectoare, dar in timpul celei mai fertile perioade a ciclului tau, permite spermei sa treaca prin cervix, spre uter si apoi prin tuburile falopiene pentru a se intalni cu ovulul.

Masurarea temperaturii bazale

Dupa ovulatie, temperatura ta poate creste cu 0,4 pana la 1 grad Celsius. Nu vei simti aceasta crestere, dar o poti detecta folosind termomentrul pentru temperatura corporala bazala (TCB).

Esti cel mai fertila in timpul celor 2 sau 3 zile inainte ca temperatura ta sa ajunga la cea mai mare valoare. Cativa experti considera ca s-ar putea sa mai ai la dispozitie inca 12 pana la 24 de ore de fertilitate dupa ce observi ca temperatura corporala bazala a crescut, dar majoritatea spun ca la acel moment este prea tarziu ca sa ramai insarcinata.

Pana cand progesteronul se acumuleaza in cantitate indeajuns de mare pentru a-ti creste temperatura, poate sa dureze o zi sau 2 dupa ovulatie. Dar din moment ce ovulul poate supravietui aproximativ 24 de ore, la acel moment este prea tarziu pentru fertilizare.

De aceea, expertii recomanda sa iti monitorizezi temperatura luand-o in fiecare dimineata timp de cateva luni pentru a detecta un tipar si pentru a aproxima data ovulatiei. Apoi poti avea contact sexual in timpul celor 2 sau 3 zile inainte de ziua in care iti creste de obicei temperatura.

Afla cum sa masori corect temepartura corporala in articolul "Temperatura bazala, cum o masuram?

Teste de depistare a ovulatiei

test-ovulatie

Daca nu reusesti sa afli ovulatia prin alte metode, atunci apeleaza la ajutorul testelor din farmacii. Acestea sunt asemanatoare celor de sarcina si se bazeaza tot pe testarea urinei. Aceste teste identifica nivelul hormonului LH prezent in urina.

Verificarea pozitiei cervixului

In timpul ovulatiei cervixul isi schimba pozitia si textura si reprezinta una dintre cele mai clare semne ca ovulatia s-a instalat.

Daca in perioada nonfertila acesta este aproape inchis jos si ferm, atunci cand apare ovulatia el se deschide, devine moale si incepe sa urce usor.

Taguri Perioada fertila ciclu Ovulatie calcul Ovulatie menstruatie Perioada fertila ovulatie Ovulatia si calculul ovulatiei Mucus cervical ovulatie Masurare temperatura bazala Calcul perioada fertila Kit predictie ovulatie Calcul perioada fertila ciclu neregulat

Articole recomandate

Citeste si despre