Cancerul de piele este unul dintre cele mai raspandite tipuri de cancer. Are o incidenta extrem de crescuta atat la copii, cat si la adulti. Este o preocupare majora a dermatologilor in sezonul calduros, soarele fiind principalul vinovat pentru aparitia lui. Iata ce trebuie sa stii si cum sa te protejezi!
Ce este cancerul de piele?
Cancerul de piele este o boala extrem de grava caracterizata prin formarea de celule maligne (canceroase) in straturile exterioare ale pielii. Pielea are rolul de a proteja organismul de caldura, lumina, infectii sau alte leziuni.
Ea este si un depozit pentru apa, grasime si vitamina D. Cancerul se dezvolta atunci cand ADN-ul (molecula care se gaseste in celule si care codeaza informatia genetica) este distrus, iar organismul nu mai are puterea sa il regenereze.
Aceste celule deteriorate au tendinta sa se dezvolte in exces si sa se inmulteasca fara a putea fi controlate. Pe masura ce aceste celule se inmultesc, apar tumorile. Acesta este modul in care apare cancerul de piele.
Tipuri de cancer de piele
Exista 3 categorii mari de cancer de piele care sunt depistate cel mai des:
- Carcinomul celular bazal (cel mai frecvent tip de cancer de piele, care apare in straturile profunde ale pielii);
- Carcinomul celular scuamos (este al 2-lea ca frecventa si apare la suprafata pielii);
- Melanomul (este cel mai rar tip de cancer de piele si cel mai sever dintre toate; acesta apare de obicei in melanocite - celulele care ofera culoare pielii si este un tip de cancer mortal).
Care sunt cauzele cancerului de piele?
Expunerea necontrolata si irationala la soare este principala cauza a acestui tip de cancer. Ultravioletele (UV) din razele soarelui sunt cele care determina distrugerea ADN-ului din piele. Uneori, organismul este capabil sa repare aceasta problema inainte ca celulele sa se malignizeze. Insa in alte cazuri, corpul nu poate face acest lucru, iar celulele se transforma in cancer. In cele mai multe cazuri cancerul de piele - in special melanomul - este o conditie medicala mostenita ereditar.
Care sunt factorii de risc pentru aparitia cancerului de piele?
Aceasta boala poate aparea la persoanele de toate culorile si de orice varsta. Dar specialistii considera ca persoanele care au pielea, ochii si parul deschise la culoare in mod natural sunt mai expuse riscului de a dezvolta boala.
Persoanele care au avut sau au in familie bolnavi de cancer de piele au un risc foarte crescut de a face si ei cancer. Evident ca riscul este mai crescut cu cat protectia impotriva soarelui este mai scazuta. Cu cat o persoana ignora recomandarile medicilor cu privire la protectia solara in toate anotimpurile, cu atat are mai multe sanse sa se imbolnaveasca.
Care sunt simptomele cancerului de piele?
Cele mai ingrijoratoare simptome sunt cele care apar in cazul melanomului. Acestea sunt cele mai urmarite de medici. Orice modificarea a aspectului pielii, care ti se pare neobisnuita este un semn ca trebuie sa mergi la medic pentru mai multe investigatii. Printre acestea se numara:
- pete de culoare maro, de dimensiuni mari care au nervuri negre;
- alunite care isi schimba culoare, textura, dimensiunea, forma sau care sangereaza;
- leziuni ferme cu aspect perlat;
- pete sau iritatii care sangereaza usor;
- leziuni inchise la culoare etc.
Cum se trateaza cancerul de piele?
Ca multe alte tipuri de cancer, cu cat este diagnostic intr-o faza incipienta, cu atat sansele de vindecare sunt mai mari. Rata de supravietuire in acest tip de cancer este de aproape 90%. Totusi, tratamentul pentru cancerul de piele depinde de mai multi factori:
- tipul de cancer;
- locul unde apare pe corp;
- in ce faza este descoperit;
- cat de agresiv este si cat de repede se dezvolta;
- starea generala de sanatate a bolnavului.
Dupa ce medicul analizeaza toti acesti factori, el alege una dintre metodele disponibile pentru tratamentul cancerului de piele:
- laser;
- radioterapie;
- terapie fotodermica;
- chimioterapie;
- medicamente.
In timpul tratamentului se urmareste distrugerea tesutului malign, conservarea tesutului sanatos si combaterea extinderii cancerului in zone sanatoase.
Cum se previne cancerul de piele?
Chiar daca faci parte din categoria persoanelor cu risc ridicat de cancer de piele sau nu exista o serie de metode profilactice ale acestui tip de cancer:
- evita bronzarea artificiala (solarele);
- protejeaza-te cu lotiuni speciale, mai ales cand te expui la soare;
- ai grija sa iei cat mai multa vitamina D din alimente;
- poarta haine lejere, din materiale naturale;
- stai cat mai mult la umbra etc.