10 lucruri de facut in primul trimestru de sarcina

| | Actualizat: 2014-03-28 11:51:43

Emotiile vestii ca esti insarcinata nu vor disparea toata sarcina. Dupa ce primesti toate felicitarile de rigoare si ai confirmarea medicului ca vei fi mamica, te gandesti, oare acum ce trebuie sa fac? Noi te ajutam sa iti organizezi tot ce ai de facut mai important pentru a traversa fara probleme primul trimestru de sarcina.

Cauta un medic cu care sa duci sarcina la termen

Supravegherea si analizele prenatale sunt cruciale si obligatorii in a te asigura ca sarcina va decurge fara probleme pana la capat. Dupa ce ti s-a confirmat sarcina, este timpul sa decizi cu ce medic ginecolog/obstetrician vrei sa mergi mai departe.

Dupa ce l-ai ales, stabileste cu el prima consultatie si pune-i toate intrebarile si curiozitatile ori temerile pe care le ai cu privire la evolutia sarcinii. Undeva in saptamana 10 sau 12 vei avea si prima concultatie medicala prenatala.

Anunta-l pe partenerul tau ca esti insarcinata

Dar fa-o intr-un mod cum nu se asteapta! Fa-i o mare surpriza, cumparand diverse accesorii de bebelus si punandu-le in locuri strategice, punandu-i un wallpaper cu un bebe pe laptopul de munca sau gatindu-i o masa speciala.

Afla ce restrictii ai in sarcina ta

Este important ca de acum sa iei la puricat toate lucrurile cu care intri in contact pentru a vedea daca afecteaza sau nu sarcina. Asigura-te ca stai departe de alimentele, ceaiurile si medicamentele interzise in sarcina.

Intreaba medicul cu privire la toate lucrurile pe care ai voie sa le faci si cere avizul lui inainte de a face sport, a calatori sau alte lucruri care ar putea pune in pericol fatul.

Informeaza-te cu privire la ce trebuie sa mananci

Trebuie sa mananci sanatos, dar nu neaparat si dublu, asa cum cred multe gravide! Trebuie sa te axezi pe alimente benefice pentru bebelusul din burtica ta (care contin vitamine si minerale ce il ajuta sa se dezvolte), dar si alimente esentiale care sa iti ofere putere si energie pentru a duce sarcina la termen intr-o conditie fizica excelenta.

Intreaba medicul cate kilograme sunt recomandate sa iei pana la sfarsiotul celor 9 luni si cam care este aportul de calorii zilnic potrivit pentru tine. De asemenea, intreba-l cu privire la vitaminele prenatale pe care trebuie sa le iei in sarcina si ce anume iti recomanda.

Este esential sa te hidratezi

Nu lasa emotiile, stresul si grijile sa iti distraga atentia de la alimentatie si hidratare. Nu foarte multe gravide acorda suficienta atentie apei in sarcina si este foarte gresit.

Deshidratarea in timpul sarcinii poate avea repercusiuni foarte grave asupra fatului. Corpul tau are nevoie de resurse bogate de apa pentru a face fata volumului foarte mare de sange care circula in organismul tau si cu care se hraneste fatul.

Apuca-te de sport

Chiar din primul trimestru de sarcina trebuie sa acorzi o atentie deosebita exercitiilor fizice. Acestea sunt esentiale si binevenite in timpul tuturor celor 9 luni. Totusi, trebuie sa respecti cu strictete anumite reguli cand vine vorba de doza de efort fizic si tipurile de sport care sunt interzise in sarcina. Vorbeste cu medicul despre acestea!

Afla ce drepturi ai la locul de munca cand esti insarcinata

Cel mai probabil ca, pana la sfarsitul primului trimestru de sarcina, va trebui sa anunti la serviciu sarcina. Nu o face inainte de a afla care iti sunt drepturile legale, pentru a fi pregatita oricaror reactii.

Incepe jurnalul de sarcina

Jurnalul de sarcina este esential atat pentru sanatatea ta fizica, cat si pentru cea psihica. Trimestrul 1 este unul coplesitor din punct de vedere al emotiilor si al transformarilor. De aceea, este un moment bun pentru a asterne pe hartie cele mai frumoasse ganduri, dar si griji, temeri, dileme si asteptari de sarcina, ori felul in care ti-l imaginezi pe bebelusul din burtica.

Adunarea la un loc a tuturor gandurilor si trairilor pe care le-ai experimentat in timpul sarcinii reprezinta o recompensa speciala pentru tine, dar are si o latura de utilitate medicala. Va fi o amintire pretioasa peste ani, cand l-ai puytea darui copilului tau.

Odihneste-te cat poti de mult

Vei avea nevoie din plin de odihna in acest trimestru, pentru ca oboseala este un simptom frecvent de sarcina in aceasta perioada. Asa ca dormi si relaxeaza-te cat iti permite timpul de mult. Este cazul sa incarci bateriile pentru urmatoarele 2 trimestre in care somnul si odihna vor fi adevarate provocari.

Gandeste-te cum vei naste si unde

Nu este prea devreme sa te gandesti la acest lucru. Informeaza-te cu privire la tipurile de nastere si pune intrebari medicului tau cu privire la grijile pe care le ai cand vine vorba de acest moment.

Citeste si despre