De la concepere pana la 6 ani, copilul trece printr-o perioada de dezvoltare cruciala. Cresterea fizica, atasamentul emotional, atitudinile si comportamentele, limbajul si aptitudinile motorii se dezvolta in aceasta perioada. Multi factori pot influenta primii ani de viata ai copilului si pot avea impact asupra lui, tot restul vietii.
Dezvoltarea copilului in primul an de viata
In primul an de viata copilul plange atunci cand ii este foame sau cand il doare si zambeste ca raspuns la un lucru placut. Asadar bucuria, surprinderea, supararea, teama, neplacerea, interesul pentru ceva anume reprezinta forme de manifestare emotiva ale bebelusului la aceasta varsta.
Una dintre primele emotii cunoscute la copil este teama. Pe copilul abia nascut un zgomot foarte puternic sau persoane care se apropie de el il sperie, determinandu-l sa planga.
La 6 luni copilul se teme de straini si la aceasta varsta se formeaza atasamentul fata de persoana care-l ingrijeste, mama sau un substitut al acesteia. Apoi, in jurul varstei de 8 - 9 luni se formeaza chiar teama de a pierde persoana fata de care si-a format atasamentul (anxietatea de separare). Unii parinti, pentru a opri un copil din plans, il scutura insa aceasta este o forma de violenta si nicidecum una de disciplinare, provocand teama copilului si in situatii grave, leziuni fizice.
Relatiile conflictuale dintre parinti, modul in care influentele socio-culturale isi pun amprenta asupra lor determina un anumit tip de relatie cu copilul. Astfel, lipsa armoniei familiale, slaba informare in legatura cu nevoile copilului pot actiona in mod negativ asupra acestuia.
Copilul de 1-3 ani - modelarea comportamentului
In perioada 1-3 ani, metodele educationale sunt cele care trebuie sa structureze si sa modeleze comportamentul copilului in vederea asigurarii unui echilibru emotional al acestuia. Jocul este principalul mod prin care copilul invata in aceasta perioada.
Pe masura ce inainteaza in varsta, conduitele afective ale copilului devin tot mai complexe. In jurul varstei de 18 luni rezonanta afectiva creste, copilul fiind mult mai impresionabil. Acum se poate manifesta gelozia in raport cu un alt copil caruia i se acorda atentie sau fata de o persoana care se interpune intre el si mama. Alte atitudini care se contureaza in aceasta perioada sunt timiditatea fata de persoanele straine si simpatia sau antipatia fata de cele cunoscute.
Apar, de asemenea, atitudini ostile fata de adulti denumite negativism primar:copilul se opune prin plansete, tipete facand adevarate spectacole. Aceste tendinte dispar catre sfarsitul perioadei deoarece copilul dobandeste mai multa siguranta si independenta, dar mai ales vor disparea daca parintii vor utiliza metode educationale adecvate.
Anxietatea de separare devine acum si mai evidenta, copilul reactionand mai puternic la separarea de persoana fata de care manifesta atasament. In aceasta perioada atasamentul se exprima mai ales fata de mama, iar la 21-24 de luni poate imbraca forme dramatice cand copilul, obisnuit cu prezenta acesteia, ii descopera absenta. Acest lucru devine o problema mai ales daca persoana ce o inlocuieste pe mama nu are un comportament adecvat problemelor copilului la aceasta varsta.
Copilul trece de la o stare la alta, poate avea manifestari violente, zgomotoase, avand putine resurse pentru a-si controla aceste stari. Sub influenta adultului, a experientelor lui relationale, a modelelor care i se ofera, aceste comportamente dispar, iar dezvoltarea emotionala devine mai stabila si mai controlata.
De la 3 la 6 ani emotiile copiilor devin mai profunde
La 3 ani manifestarile comportamentale sunt nediferentiate si implica stari afective confuze - copilul rade si plange in acelasi timp sau rade cu lacrimi pe obraz. Intre 4 si 6 ani emotiile devin mai profunde, copiii incep sa-si stapaneasca emotiile, incearca sa nu mai planga, de exemplu, atunci cand se lovesc. Tot acum copilul poate sa aprecieze prin frumos sau urat anumite trasaturi ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor etc. Cuvantul conditioneaza si dezvoltarea acestui proces psihic - prin cuvant, in cadrul comunicarii verbale, copilul isi poate exprima bucuria, tristetea, supararea.
Copiii stresati, frustrati, abuzati emotional pot prezenta tulburari ale fluxului vorbirii, tulburari cunoscute sub numele de balbisme (logonevrozele).
Interactiunea dintre parinti si copii este complexa la aceasta varsta. Parintii iubitori care reusesc sa ofere caldura, modele pozitive copiilor, parintii care se folosesc in procesul educational de calitatile copiilor si nu de defectele lor, cei care nu folosesc o autoritate excesiva au copii fericiti, increzatori in fortele proprii. Prin aceasta atitudine ei reusesc sa aiba o comunicare optima cu copilul, lucru esential in educare.
Metodele necorespunzatoare bazate pe autoritate excesiva, folosirea pedepsei fizice, ignorarea personalitatii copilului determina aparitia comportamentelor agresive si a unei imagini de sine deficitare.
In loc de concluzii
Relatiile pozitive dintre copii si parinti conduc la structurarea pozitiva a personalitatii copilului in timp ce relatiile defectuase dintre parinti si copii au efecte negative asupra copilului, ce se vor manifesta mai tarziu in viata adultului prin agresivitate, hiperemotivitate, instabilitate, anxietate.
Copilul intelege si resimte tot ceea ce se intampla in familie, conflicte, certuri, despartiri. Copiii trebuie protejati de abuz si neglijare in toate aspectele vietii lor. Acei copii care sunt expusi la violenta sau educati prin metode violente, atat verbal cat si fizic, pot dezvolta probleme emotionale si comportamentale care ii impiedica sa dezvolte relatii sanatoase cu ceilalti si care le vor afecta viata relationala ca adulti.
Atunci cand parintii asigura experiente pozitive pentru copii, de mici, ei ingrijesc si imbogatesc dezvoltarea creierului. Este recomandat sa radeti cu copilul, sa il laudati, sa vorbiti si sa va jucati cu el.
Pentru a alege metodele educationale corecte, adecvate, parintii trebuie sa isi cunoasca foarte bine copilul – sa stie ce presupune fiecare varsta, si care sunt caracteristicile ei, sa tina cont de parerea celorlati, a educatorului, a psihologului sau a medicului.
Atat parintii, cat si educatorii au nevoie de a fi sustinuti si incurajati pentru a fi implicati in mod activ in vietile copiilor. Centrul de Consiliere pentru Parinti al Organizatiei Salvati Copiii, evalueaza si acorda asistenta in cazul copiilor martori sau victime ale violentei. De asemenea, ajuta parintii si educatorii sa faca fata stresului si sa rezolve adecvat problemele.
Andreea Biji
Psiholog, Organizatia Salvati Copiii
Materialul este unul informativ si face parte din campania de educare si sensibilizare pentru a combate violenta la adresa copiilor "Asculta-i sufletul", derulata de organizatia Salvati Copiii, in perioada septembrie 2011 - aprilie 2012.
.JPG)
